CALENDAR FISCAL
COMUNICATE DE PRESA BNR

Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară


02.05.2012

În şedinţa din 2 mai 2012, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:

  • Menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,25 la sută pe an;
  • Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar;
  • Menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

CA al BNR a analizat şi aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, document care va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 8 mai 2012.

Evoluţia recentă a indicatorilor macroeconomici relevă continuarea dezinflaţiei în linie cu prognozele băncii centrale, precum şi revigorarea moderată a activităţii de creditare, inclusiv ca efect al transmiterii semnalelor de politică monetară din ultimele luni. Se remarcă totodată persistenţa deficitului de cerere agregată şi încetinirea dinamicii exporturilor pe fondul înrăutăţirii pe termen scurt a perspectivelor creşterii economice la nivel european şi mondial.

Rata anuală a inflaţiei a coborât la nivelul de 2,4 la sută în luna martie 2012 de la 2,6 la sută în luna precedentă şi 3,14 la sută în decembrie 2011, o tendinţă descendentă similară fiind consemnată şi la nivelul ratei anuale a inflaţiei de bază CORE2 ajustat1, care a ajuns la 2,03 la sută de la 2,37 la sută în ultima lună a anului 2011. Creşterea medie a preţurilor în ultimele 12 luni a fost însă de 4,5 la sută în luna martie 2012 faţă de 5,8 la sută în decembrie 2011.

Condiţiile monetare reale în sens larg au fost în permanenţă calibrate în vederea consolidării perspectivelor de menţinere durabilă a ratei inflaţiei în interiorul intervalului de variaţie din jurul ţintei, contribuind astfel la ancorarea eficace a anticipaţiilor şi la crearea premiselor pentru o creştere economică sustenabilă.

CA al BNR a analizat şi aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, document care evaluează contextul macroeconomic recent, analizează evoluţia şi tendinţele inflaţiei şi identifică principalele provocări şi constrângeri cu care politica monetară se va confrunta în perioada următoare.

Prognoza actuală reconfirmă perspectiva plasării ratei anuale a inflaţiei în intervalul de variaţie din jurul ţintei pe tot parcursul orizontului de prognoză, în pofida unui efect de bază statistic nefavorabil temporar anticipat pentru a doua parte a anului 2012.

Perspectivele pe termen scurt sunt însă marcate de fluctuaţiile sensibile ale apetitului pentru risc al investitorilor. Acestea sunt corelate cu modificările aşteptărilor legate de creşterea economică pe plan mondial şi cu efectele asupra economiilor Europei centrale şi de est ale începerii procesului de reducere a expunerilor de către unele instituţii de credit din Uniunea Europeană. Evoluţiile interne în context electoral, suprapuse elementelor menţionate anterior, pot amplifica volatilitatea mişcărilor de capital.

Existenţa acestor riscuri şi incertitudini impune păstrarea unei atitudini prudente a ansamblului condiţiilor monetare în vederea ancorării eficace a anticipaţiilor şi pentru asigurarea stabilităţii preţurilor pe termen mediu.

În aceste condiţii, CA al BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,25 la sută pe an, gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi, respectiv, în valută ale instituţiilor de credit.

BNR reiterează că atingerea obiectivelor privind stabilitatea preţurilor şi cea financiară, în contextul continuării îndeplinirii angajamentelor convenite în cadrul acordurilor cu UE, FMI şi alte instituţii financiare internaţionale, este crucială pentru obţinerea unei creşteri economice durabile în cadrul unui mix echilibrat al politicilor macroeconomice.

CA al BNR reafirmă că BNR va continua să monitorizeze atent evoluţiile interne şi ale mediului economic global, astfel încât, prin adecvarea instrumentelor sale, să asigure atingerea obiectivelor de stabilitate a preţurilor pe termen mediu şi de menţinere a stabilităţii financiare.

Raportul trimestrial asupra inflaţiei va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 8 mai 2012. Potrivit calendarului anunţat, următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 27 iunie 2012.

1Rata inflaţiei de bază CORE 2 ajustată este calculată prin eliminarea din indicele preţurilor de consum a preţurilor administrate, a celor volatile şi a preţurilor tutunului şi băuturilor alcoolice



Video:
» Briefing de presă 2 mai 2012
» Conferință de presă 8 mai 2012 - Raport trimestrial asupra inflației

x