CALENDAR FISCAL
COMUNICATE DE PRESA BNR

Comunicat de presă: Lansarea Raportului asupra stabilităţii financiare, ediţia 2012


18.09.2012

Banca Naţională a României lansează ediţia a şaptea a Raportului asupra stabilităţii financiare. Documentul evaluează soliditatea sistemului financiar românesc pe parcursul anului 2011 şi în prima parte a anului 2012, analizează interacţiunea sistemului cu economia reală şi cu mediul extern şi identifică principalele provocări la adresa stabilităţii financiare pentru perioada următoare.

Raportul evidenţiază că stabilitatea financiară din România s-a menţinut robustă, în pofida unui mediu dificil. Sectorul bancar a funcţionat în parametri corespunzători, pe fondul unei dinamici economice încă modeste (ceea ce a influenţat şi creşterea în continuare a creditelor neperformante) şi în ciuda unui mediu extern neprielnic şi volatil, caracterizat de preocupările persistente ale pieţelor privind evoluţia crizei datoriilor suverane în zona euro şi impactul acesteia asupra sistemelor bancare din unele ţări ale zonei. Riscurile bancare au fost gestionate corespunzător prin comportamentul manifestat de acţionari şi manageri, în contextul dialogului, al monitorizării permanente şi al cerinţelor formulate de către autoritatea de reglementare şi supraveghere micro şi macroprudenţială. Nivelurile de solvabilitate, provizioane şi lichiditate s‑au menţinut în limite adecvate, iar finanţarea sectorului real nu a fost afectată semnificativ în perioada de referinţă de continuarea procesului de dezintermediere financiară, care, până în prezent, a fost moderată şi a evoluat ordonat.

Componentele nebancare ale sistemului financiar (sectorul asigurărilor, al fondurilor de pensii, al instituţiilor financiare nebancare şi cel al pieţei de capital) au resimţit contextul macroeconomic intern aflat încă în proces de consolidare, precum şi pe cel internaţional nefavorabil, dar fără a genera vulnerabilităţi sistemice. Raportul mai subliniază că sistemele de plăţi şi cele de decontare au funcţionat în condiţii de eficienţă şi siguranţă, Banca Naţională a României monitorizând conformarea acestora cu standardele internaţionale relevante.

Principalele provocări la adresa stabilităţii financiare identificate în Raport rămân riscul de credit (în special provenind din stocul de credite în valută acordate anterior debitorilor neacoperiţi la riscul valutar) şi riscul asociat reînnoirii substanţiale a finanţării externe a instituţiilor bancare autohtone cu capital majoritar străin. Angajarea autorităţilor într-un nou acord preventiv de finanţare cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială reprezintă o ancoră de credibilitate şi suport pentru continuarea reformelor care vor consolida creşterea economică durabilă, cu efect benefic şi în ceea ce priveşte diminuarea presiunii asupra calităţii activelor bancare. În plus, îmbunătăţirea coordonării între autorităţile europene de supraveghere şi între acestea şi marile grupuri bancare, inclusiv prin intermediul Iniţiativei Europene de Coordonare Bancară Viena 2.0, poate contribui la reducerea riscului unei dezintermedieri financiare dezordonate sau prea rapide în viitor. Cu toate acestea, provocările importante care se manifestă atât pe plan extern, cât şi intern justifică continuarea eforturilor de menţinere a solvabilităţii, provizionării şi lichidităţii la niveluri adecvate.

x