CALENDAR FISCAL
STIRI

Titlu Incidentele de plăți au crescut în septembrie;sumele refuzate de bănci au crescut cu 14% față de august, la 634 de milioane lei
Data 21-10-2015 14:40
Sursa www.agerpres.ro
Plățile cu instrumente de debit refuzate de bănci au crescut, în septembrie, cu 14% față de august, de la 555 de milioane de lei la aproape 634 de milioane de lei, reiese din datele colectate la Centrala Incidentelor de Plăți din Banca Națională a României.

În același timp, și numărul de operațiuni respinse de bănci a crescut de la 6.786 în august la 6.995 în septembrie. Numărul de refuzuri la plată este, însă, cu mult sub cel din urmă cu un an, când au fost înregistrate 9.487 de incidente de plată.

Cea mai mare parte a tranzacțiilor refuzate de bănci, atât ca valoare cât și ca număr de incidente, provine din plățile cu bilete la ordin. În septembrie, valoarea sumelor refuzate provenite din plăți cu aceste instrumente a fost de 622 de milioane de lei, în creștere de la 543 de milioane de lei în luna anterioară. Ca număr, plățile cu bilete la ordin respinse de bănci au crescut de la 6.499 în august la 6.711 o lună mai târziu.

La plățile cu cecuri, sumele refuzate la plată au scăzut, ușor, de la 11,9 milioane de lei în august la aproape 11,8 milioane de lei în septembrie.

Comparativ cu anul trecut, plățile cu instrumente de debit refuzate de bănci consemnează o scădere, de la 773,7 milioane de lei în octombrie 2014, la 634 milioane de lei în septembrie 2015.

AGERPRES/(AS — autor: Ana-Maria Vasile, editor:Nicoleta Gherasi)

Stiri
x