CALENDAR FISCAL
STIRI

Titlu Ce plăți vrea să facă Ministerul Agriculturii?
Data 26-10-2015 12:47
Sursa www.agroinfo.ro
640 de milioane de lei au revenit Ministerului Agriculturii, printr-o ordonanță adoptată de Guvern pe 23 octombrie, la rectificarea bugetară. Banii vor fi folosiți pentru plata despăgubirilor pentru secetă.

173.500 de fermieri care au suferit pierderi, din pricina secetei, în perioada aprilie-septembrie 2015, vor beneficia de compensații financiare. Cea mai mare parte este formată din persoane fizice, 165.100 de fermieri, 8.400 fiind persoane juridice.

Cu toate acestea, cei mai puțini bani pe hectar îi vor primi fermierii persoane fizice. Pentru persoanele jurdice și pentru formele asociative sumele acordate pe hectar sunt de două ori mai mari. De exemplu, pentru porumb boabe fermierul persoană fizică primește 280 de lei/ha, în timp ce fermierul persoană juridică va fi despăgubit cu 560 de lei/ha. Aici aveți lista completă a sumelor acordate pe hectar în funcție de cultură.

De ce suntem discriminați noi, fermierii, care nu suntem persoane juridice? Cine a fost la negocieri la Ministerul Agriculturii și a stabilit așa ceva?! E o mare nedreptate! Asta e una. A doua chestiune care mă deranjează este: de ce pe lista culturilor pentru care se dau despăgubiri nu se află și grâul? Am avut pagube provocate de secetă și la grâu. De ce nu primesc despăgubiri și pentru grâu?! este nemulțumit Vasile Stanciu, un fermier din Galați, care urmărește îndeaproape ce se întâmplă în agricultură și se revoltă public de fiecare dată.

Iată și explicația Ministerului Agriculturii pentru plata diferențiată!

Plata compensatorie se acordă diferenţiat, în funcţie de procentul de calamitare înscris în procesele verbale de constatare și evaluare a pagubelor și de categoria beneficiarului, având în vedere că în cazul persoanelor juridice costurile de producție sunt substanțial mărite (cheltuieli mai mari cu input-urile necesare respectării tuturor verigilor tehnologice, înregistrare fiscală ca plătitori de TVA).

Atenție! Ajutorul de stat pentru secetă va fi acordat doar fermierilor care au trecut deja prin controlul administrativ și pe care Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) i-a declarat eligibili pentru schema de plată unică pe suprafață.

Pentru accesarea ajutorului de stat, solicitanții depun la APIA o cerere, copii ale procesului-verbal de constatare și evaluare a pagubelor, ale documentelor de identitate, și, după caz, copii ale documentelor de mandatare a reprezentantului și ale actelor necesare desfășurării activității (atestat de producător, certificat de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea). Autorizarea beneficiarilor și a sumelor cuvenite precum și înregistrarea obligațiilor de plată se efectuează după primirea Deciziei (CE) privind aprobarea acordării ajutorului de stat, scrie într-un comunicat al Ministerului Agriculturii. Termenul limită de depunere la APIA a cererilor pentru plata ajutorului este 30 noiembrie!

Comisia Europeană a fost notificată deja. Se fac toate eforturile ca banii să fie plătiți până la sfârșitul anului, promite ministrul agriculturii.

Stiri
x