CALENDAR FISCAL

SAMBATA 10 DECEMBRIE
Depunerea Declaraţiei pe propria răspundere pentru îndeplinirea condiţiei prevăzute la art.160 alin.(2) lit.e) pct.2 din Codul fiscal Formular 089

Depunerea Declaraţiei de menţiuni privind anularea înreg ... [continuare]
STIRI

Titlu Moneda euro la cel mai scăzut nivel din ultimele 22 de luni
Data 26-09-2014 15:17
Sursa www.agerpres.ro
Cursul de schimb euro-dolar a atins joi cel mai scăzut nivel din ultimele 22 de luni, investitorii estimând că politica monetară din Europa și cea din SUA vor urma direcții diametral opuse, transmite Reuters.

În jurul orei 8,05 GMT, moneda unică europeană era cotată la 1,26955 dolari, cea mai scăzută valoare înregistrată după luna noiembrie 2012. Euro s-a depreciat și în raport cu yenul japonez până la 138,94 yeni față de 139,37 yeni miercuri seară.

În opinia analiștilor moneda euro este afectată de ultimii indicatori dezamăgitori referitori la starea de sănătate a economiei europene, care au alimentat speculațiile cu privire la o nouă relaxare a politicii monetare a Băncii Central Europene (BCE) la reuniunea care va avea loc joia viitoare. În plus, cele mai recente comentarii ale președintelui BCE, Mario Draghi, sunt văzute de traderi ca o expresie a intenției BCE de a introduce noi măsuri de sprijinire a economiei, precum un program de achiziționare de active.

În schimb, pe celălalt mal al Atlanticului, economia americană înregistrează o relansare consistentă astfel că este posibil ca luna viitoare Rezerva Federală să pună capăt programului său de achiziționare de active, ceea ce ar da semnalul pentru începerea creșterii costului creditului.

\'Divergența dintre politica monetară a Rezervei Federale americane (Fed) și cea a Băncii Central Europene (BCE) devine evidentă\', a apreciat Jameel Ahmad, analist la FXTM.

Investitorii așteaptă acum ziua de vineri când vor fi publicate cifrele definitive privind evoluția Produsului Intern Brut al SUA în trimestrul al doilea, cifre care ar putea ofere o serie de indicii cu privire la calendarul și amploarea unei eventuale majorări a dobânzii de bază în SUA.

AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu)

Stiri
x O luna gratuita de evidenta contabila pentru societatile nou infiintate. Click pentru oferta de Tarife contabilitate
x