CALENDAR FISCAL

MIERCURI 17 IULIE
Depunerea Situației eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, destinat rulării în țigarete/alte tutunuri de fumat în luna ... anul ... - Anexa nr.4 din normele metodologice de aplicare a prevederilo ... [continuare]
STIRI

Titlu Ce spune ministrul agriculturii despre plata integrală a subvențiilor?
Data 21-12-2015 14:31
Sursa www.agroinfo.ro
Germania are de făcut plăți directe de peste 10 miliarde de euro. Jumătate din această sumă a intrat de la 1 decembrie în conturile fermierilor nemți. Polonia are 250.000 de fermieri, în plus față de România. Și totuși, agricultorii polonezi primesc subvențiile integrale din decembrie. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) s-a concentrat pe procedura de plăți în avans și a pierdut timp prețios, spune ministrul român al agriculturii.

Nu toate statele membre UE au ales să plătească avansul pe suprafață între 16 octombrie și 30 noiembrie 2015. Sunt o serie de state membre UE care au reușit să demareze plățile integrale de la 1 decembrie 2015. Deci, în loc să se concentreze pe plata avansului, care le lua timp cu o procedură suplimentară, s-au concentrat pe plățile finale și atunci au reușit să înceapă plățile integrale la 1 decembrie.

Dacă ne uităm în anii anteriori, să spunem Germania care avea plăți de peste 10 miliarde de euro, de obicei făcea jumătate din plăți către fermieri numai în luna decembrie. Eficiența germană! Trebuie să mai precizăm un lucru foarte important. Dacă vă uitați la numărul beneficiarilor, Marea Britanie are 200.000, România are aproape un milion de fermieri. Sigur că o să-mi spuneți că Polonia are 1.250.000 de fermieri beneficiari ai plăților directe și, totuși, e înaintea noastră. A terminat mai repede, să spunem, recunoaște ministrul Achim Irimescu.

Sistemul informatic realizat de asocierea SIVECO-Teamnet a cauzat pierderea unui timp prețios în demararea plăților în avans. Softul este compus din mai multe module, câte unul pentru fiecare schemă de plată. Angajații APIA au fost concentrați pe un singur modul, cel de plăți în avans. Cât timp se va pierde cu instalarea celorlalte module care, din ianuarie 2016, ar trebui să devină funcționale pentru ca fermierii români să-și primească subvențiile integrale? Ce-i pune bețe-n roate Agenției de Plăți?

Din păcate, există o procedură destul de greoaie. Sigur că nu vreau să critic Curtea de Conturi. Și din acest motiv a întârziat plata în avans pentru că, între momentul în care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) solicită realizarea modulului și punerea în funcțiune a modulului, există o perioadă de 6 săptămâni în care furnizorul de soft trebuie să explice în detaliu fiecare operațiune pe care o face. Apoi, există un evaluator extern care spune: da, sumele sunt corecte. De abia după aceste etape, furnizorul vine și prezintă modulul. Este o etapă cu timpi morți, care ne pune mari probleme și trebuie neapărat să scurtăm această perioadă. Dacă în anii trecuți am avut timpi eficienți, în acest an nu s-a întâmplat așa, datorită unor cauze obiective: complicarea politicii agricole comune și faptul că noi nu ne-am făcut lecțiile la timp. Am solicitat modulul de plăți abia la sfârșitul lunii august, explică ministrul agriculturii.

Stiri
x 2 luni gratuite de evidenta contabila pentru societatile nou infiintate. Click pentru oferta de Tarife contabilitate
x