CALENDAR FISCAL

MIERCURI 26 IUNIE
Plata impozitului pe reprezentanță, tranșa I

Plata taxei anuale pentru autorizația de exploatare a jocurilor de noroc, aferentă trimestrului următor

Plata impozitului reținut la sursă în luna precedentă
STIRI

Titlu APIA: 203 milioane de euro DEBLOCATE de săptămâna viitoare. Cine sunt FERMIERII la care vor ajunge banii!
Data 18-05-2016 13:26
Sursa agrointel.ro
APIA este în plină campanie de plată a subvențiilor agricole iar până în acest moment au fost achitați bani, din 8 aprilie și până în prezent, pentru 756.210 beneficiari. De la finele acestei săptămâni, APIA a demarat autorizarea plăților pentru cei circa 59 de euro pe hectar, plata aferentă schemei de climă și mediu, plata pe înverzire și Măsura 13, zone defavorizate.

Mai mult, agenția de plăți face eforturi să finalizeze toate plățile începute până în 25 mai când sunt programați la plată crescătorii de animale. Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a făcut ieri, în plenul Parlamentului, promisiuni ferme că plățile vor demara așa cum au fost programate adică pe 25 mai. ”De la 25 mai este prevăzută începerea plăților pentru crescătorii de animale aici fiind incluse atât Ajutorul Național Tranzitoriu (ANT) dar și Sprijinul Cuplat pe zootehnie (SCZ). Suma alocată este de 203 milioane de euro și se distribuie astfel: 27 milioane de euro pentru vaci de lapte, 116 milioane de euro pentru bovine de carne și 58 de milioane de euro pentru ovine și caprine”, a specificat ministrul ministrul.

De la finele acestei săptămâni, APIA a demarat autorizarea plăților pentru cei circa 59 de euro pe ehctar, plata aferentă schemei de climă și mediu, plata pe înverzire. Este ultima schemă ”principală” din plățile directe pentru suprafețele agricole. Astfel, în prezent, APIA virează către fermieri subvenția integrală pe hectar, respectiv următoarele scheme:
-Plățile aferente SAPS (79,7392 euro/ha);
-Schema de plată redistributivă (5 euro/ha pentru primul interval – 1-5 ha inclusiv și 51,0789 euro/ha pentru al doilea interval: peste 5 și până la 30 ha inclusiv);
-Plata pentru tinerii fermieri (19,9348 euro/ha);
-Plata pentru climă și mediu – înverzirea (59,1277 de euro pe hectar)
În plus, APIA a făcut plăți având ca sursă de finanțare bugetul național, respectiv plata pentru schema de ajutor național tranzitoriu pentru culturile în teren arabil (ANT1 – 19,1942 euro/ha).

APIA nu a reușit să finalizeze plata pentru toți fermierii în ceea ce privește schemele de bază: SAPS, ANT, tânărul fermier și plata redistributivă, dar a ales să dea drumul celor două noi scheme de plată, pentru a grăbi lucrurile. Astfel, schemele de bază vor fi plătite în paralel cu înverzirea și Măsura 13 – zone defavorizate.

Ce a rămas de plătit:

-Sprijinul cuplat pentru sectorul vegetal (soia, lucernă, mazăre, cânepă, roșii pentru industrializare etc.) – plățile ar putea începe la aceeși dată cu plata sprijinului cuplat pe sectorul zootehnic;
-Plata pe agromediu Măsura 10 (programată pentru luna iunie)- vezi SUMELE;
-Plata pentru agricultura ecologică Măsura 11.

Stiri
x 2 luni gratuite de evidenta contabila pentru societatile nou infiintate. Click pentru oferta de Tarife contabilitate
x