CALENDAR FISCAL
STIRI

Titlu PREMIERĂ în Dolj: Instanţa a decis că autovehiculele pot fi ÎNMATRICULATE fără plata timbrului de mediu
Data 04-07-2016 15:12
Sursa www.evz.ro
Magistrații de la Tribunalul Dolj au hotărât să oblige Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Dolj să înmatriculeze un BMW fără plata timbrului de mediu. Este prima hotărâre de acest fel dată de magistrații doljeni, după care funcționarii Serviciului de Înmatriculare se așteaptă la o „avalanșă“ de cereri privind înmatricularea mașinilor fără plata timbrului de mediu, scrie Gazeta de Sud.

Povestea acestui dosar începe pe data de 20 mai 2015, când un bărbat din localitatea Dobrești a solicitat Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Dolj înmatricularea unui autoturism BMW 525 pentru care nu achitase timbrul de mediu. Serviciul de Înmatriculări i-a răspuns că nu este posibil acest lucru, pentru că nu se încadrează în situațiile de scutire sau exceptare prevăzute de OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule.

Cu răspunsul primit, doljeanul a chemat SPCRPCÎV Dolj în judecată, cerând Tribunalului Dolj să oblige funcționarii Serviciului de Înmatriculări să-i înmatriculeze mașina fără plata timbrului de mediu, considerând că această obligație încalcă legislația europeană.

La acea dată, BMW-ul doljeanului era înmatriculat în Bulgaria, iar când a vrut să îl înmatriculeze în România a aflat că trebuia să plătească un timbru de mediu în valoare de 2.850 de euro. Asta în condițiile în care mașina îl costase 1.500 de euro.

Stiri
x