CALENDAR FISCAL
STIRI

Titlu Anumite firme vor putea să încaseze mai mult numerar de la persoanele fizice. Cine va putea depăşi, începând de luni, plafonul legal?
Data 29-07-2016 12:26
Sursa www.avocatnet.ro
În prezent, tranzacţiile în numerar între firme şi persoane fizice sunt limitate la 10.000 de lei pe zi, însă anumite categorii de contribuabili vor putea să ceară organului fiscal, de luni începând, depăşirea acestui plafon, potrivit unui act normativ apărut recent în Monitorul Oficial.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2016 pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 488 din 30 iunie, iar prevederile referitoare la reglementaterea unor măsuri financiar-fiscale se vor aplica începând de luni.

Pe lângă noutăţile la Codul fiscal, documentul citat aduce modificări şi Legii nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar, un act normativ prin care se doreşte creşterea gradului de utilizare a cardurilor bancare în detrimentul numerarului, şi, implicit, combaterea evaziunii şi a fraudei fiscale.

Astfel, ţinând cont că anumiţi operatori economici, inclusiv organizatorii de evenimente speciale (nunţi, botezuri etc) au semnalat că plafoanele de încasări și plăți stabilite de lege le îngreunează și chiar blochează activitatea, Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a vrut să îmbunătăţească actualul cadru legal, în condiţiile în care, în cazul activităţilor de genul celor amintite, achitarea contravalorii serviciilor prestate de către beneficiari se face, cel mai adesea, din sumele de bani în numerar (daruri) primite de către aceştia.

"Organizatorii de nunți și botezuri, pentru operațiunile de încasări în numerar pe zi, de la persoane fizice, pentru serviciile legate de aceste evenimente, pot solicita organului fiscal central competent în administrarea obligațiilor lor fiscale (...) aprobarea unui alt plafon de încasări, decât cel stabilit la art. 4 (10.000 de lei/zi - n. red.)", stabileşte documentul lansat de MFP şi publicat în Monitor.

De altfel, noile măsuri vor intra în vigoare luni, moment din care organizatorii de astfel de evenimente vor avea posibilitatea să solicite Fiscului, prin intermediul unei cereri, depășirea plafonului de încasări în numerar de la persoane fizice, stabilit în prezent la 10.000 de lei pe zi. După depunerea cererii de către operatorul economic, organul fiscal va decide dacă aprobă noul plafon propus, decizia emisă în acest sens urmând să fie valabilă timp de un an, cu posibilitatea reînnoirii, la cererea solicitantului.

Vă reamintim că, la acest moment, firmele, dar şi persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau cele familiale pot încasa bani de la persoanele fizice, reprezentând cesiuni de creanţe, primiri de împrumuturi sau alte finanţări, precum şi contravaloarea unor livrări de bunuri sau a unor prestări de servicii, doar în limita unui plafon zilnic de 10.000 de lei de la o persoană.

În acelaşi timp, companiile pot să efectueze plăţi în numerar către persoane fizice, reprezentând contravaloarea unor achiziţii de bunuri sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi restituiri de împrumuturi sau alte finanţări, în limita sumei de 10.000 lei/zi către o persoană. Totodată, plăţile fragmentate în numerar către o persoană, pentru tranzacţiile mai mari de 10.000 lei, sunt interzise, la fel cum se întâmplă şi cu încasările fragmentate de la o persoană.

Notă: OUG nr. 32/2016 mai stabileşte, prin altele, că operatorii economici vor putea retrage din conturile bancare şi sume mai mari de 10.000 de lei/zi, atât timp banii vor ajunge la persoane fizice.

Stiri
x