CALENDAR FISCAL
STIRI

Titlu Cererea pentru „Prima Casă" a EXPLODAT în prima jumătate a anului
Data 02-08-2016 15:49
Sursa www.evz.ro
Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a acordat peste 21.000 de garanţii „Prima casă" în primul semestru al acestui an, cu 40% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit informaţiilor transmise de instituţie.

Creşterea accelerată a numărului de garanţii din prima parte a acestui an a fost determinată de incertitudiile privind creditarea ipotecară ca urmare a dezbaterilor şi a introducerii legii dării în plată.

„Incertitudinile generate de dezbaterile publice şi ulterior de adoptarea dării în plată au contribuit în mare măsură la creşterea semnificativă de la începutul acestui an a numărului de solicitări de garantare în cadrul programului Prima casă. În continuare, potrivit solicitărilor formulate de către finanţatori, necesarul de garantare în cadrul programului rămâne în continuare la un nivel foarte ridicat", au comentat reprezentanţii FNGCIMM, citaţi de Mediafax.

Plafonul de garanţii pentru anul 2016 al programului Prima casă a fost suplimentat cu 500 milioane lei în luna mai. Programul Prima casă a fost principalul motor al creditării ipotecare în ultimii ani. Stocul de credite ipotecare, atât în lei, cât şi în euro, ajungea la finalul lunii iunie la echivalentul a 55,6 miliarde de lei, potrivit datelor BNR.

Pe de altă parte, Guvernul, prin Ministerul Dezvoltării, a lansat joi în dezbatere publică Strategia Naţională a Locuirii, care prevede ca de programul „Prima casă” să beneficieze doar cei cu venituri mici, locuinţele ANL să nu mai fie vândute, statul să poată subvenţiona chiriile, iar clădirile istorice nelocuite să fie cumpărate de stat.

Stiri
x