CALENDAR FISCAL

LUNI 25 MAI
Plata contribuției trimestriale pentru medicamente pentru trimestrul I 2017.

Plata impozitului reținut la sursă în luna precedentă

Depunerea Declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat - - ... [continuare]
STIRI

Titlu Pieţele din Europa continuă să scadă
Data 11-03-2015 11:49
Sursa www.bursa.ro
Acţiunile societăţilor listate la bursele din Europa au scăzut ieri, pentru a doua zi consecutiv, cele mai mari pierderi fiind consemnate în sectorul petrolier, în condiţiile în care analiştii anticipează că "redresarea cotaţiilor ţiţeiului este greu de imaginat".
Titlurile BP Plc, al doilea producător major de petrol din Europa, s-au depreciat cu 2,2%, la 435,70 pence, iar cele ale rivalului mai mare "Royal Dutch Shell" Plc - cu 2,7%, la 1.974,50 pence. Acţiunile companiei petroliere franceze "Total" SA au înregistrat un declin de 2,9%, la 45,34 euro.
Acţiunile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă din Italia, au scăzut cu 1,6%, la 6,04 euro, iar cele ale "Intesa Sanpaolo" SpA, a doua instituţie de credit majoră din ţară, cu 0,7%, la 2,97 euro. Tot la Milano, titlurile "Banca Monte dei Paschi di Siena" SpA, cea mai veche bancă italiană, au pierdut 3,2%, afişând un preţ de 58 eurocenţi. Italia poartă discuţii tehnice cu reprezentanţii Comisiei Europene pe marginea planului de înfiinţare a unei bănci de rebuturi ("bad bank") care să adune creditele neperformante din ţară, anunţă ministrul economiei, Pier Carlo Padoan.
În schimb, acţiunile "Credit Suisse Group" AG, a doua mare bancă din Elveţia, au urcat cu 7,8%, la 25 de franci. Instituţia financiară a anunţat că Tidjane Thiam de la "Prudential" Plc îl va înlocui pe Brady Dougan în funcţia de director executiv. Dougan va demisiona la finele lunii iunie.
Titlurile asiguratorului britanic "Prudential" au coborât cu 2%, la 1.629,50 pence.
Acţiunile "Audi" AG, producător german de autoturisme de lux, au crescut cu 4%, la 740,05 euro. "Audi", divizie "Volkswagen" AG, are ca obiectiv un nou an cu vânzări record (în 2015), datorită majorării cererii pe plan global.
Titlurile "Bayerische Motoren Werke" AG (BMW), cel mai mare producător mondial de autoturisme de lux, s-au depreciat cu 1,3%, la 112,75 euro, deşi acesta a anunţat că livrările sale au crescut cu 7,6% luna trecută, la 151.952 de unităţi (record pentru luna februarie).
La ora 16.35 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,8%, la 6.772,25 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 1,2%, la 4.878,44, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1%, la 11.463,18.
* SUA, pe curs descendent
Pe pieţele din SUA, acţiunile au scăzut ieri, în deschidere, pe fondul aprecierii dolarului faţă de euro, ca urmare a speculaţiilor legate de majorarea dobânzilor de către banca centrală (Federal Reserve).
Titlurile băncii de investiţii "Goldman Sachs" s-au depreciat cu 1,6%, la 184,94 dolari, iar cele ale "Morgan Stanley" - cu 2,1%, la 34,94 dolari.
Acţiunile "United Technologies" Corp., companie aerospaţială şi de apărare, au scăzut cu 1,8%, la 119,53 dolari, iar cele ale "Cisco Systems" Inc., producător de hardware, cu 1,7%, la 28,86 dolari.
Titlurile "Qualcomm" Inc., cel mai mare producător mondial de cipuri utilizate la fabricarea telefoanelor mobile, au urcat cu 1,2%, la 73,59 dolari. Compania a anunţat un plan de răscumpărare a acţiunilor în sumă de 10 miliarde de dolari, în următoarele 12 luni şi a decis să majoreze dividendul anual cu 14%, la 1,92 dolari/acţiune.
La ora 10.07, indicele Standard & Poor\'s 500 a scăzut cu 1%, la 2.058,01 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 1,1%, la 17.804,06, Nasdaq Composite - cu 1,1%, la 4.886,96.
* Declin şi în Asia
La bursele din Asia, acţiunile au urmat un curs negativ ieri, după ce China a anunţat scăderea peste aşteptări a preţurilor de producţie în februarie.
Titlurile "Wynn Macau" Ltd. au coborât cu 6% pe piaţa din Hong Kong, ajungând la 17,92 dolari HK. "Deutsche Bank" AG a recomandat vânzarea de acţiuni ale operatorului de cazinouri din Macao. În acelaşi sector, acţiunile "Galaxy Entertainment Group" Ltd. au consemnat un declin de 4,8%, la 35,10 dolari HK, iar cele ale "Sands China" Ltd. - de 3,7%, la 32,40 dolari Hk.
Acţiunile "Hyundai Engineering & Construction" Co., societate de inginerie din Coreea de Sud, au pierdut 3,8%, atingând 50.700 woni.
Titlurile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc., cel mai mare grup bancar din Japonia, au scăzut cu 3,2%, la 755,9 yeni, iar cele ale rivalului mai mic "Sumitomo Mitsui Financial Group" Inc. - cu 1,6%, la 4.699 yeni. Potrivit cotidianului Nikkei, Comitetul Basel le-ar putea cere băncilor ce deţin datorii guvernamentale să-şi constituie rezerve mai mari de capital.
Acţiunile "Laox" Co., operator nipon de magazine duty-free, s-au depreciat cu 18%, la 257 yeni. Compania a anunţat că vrea să obţină 31,1 miliarde yeni (256 milioane de dolari) prin vânzarea de acţiuni. Banii au ca destinaţie deschiderea de noi magazine şi modernizarea celor existente.
Titlurile "Fuji Heavy Industries" Ltd., producător auto japonez care obţine peste 50% din vânzări în America de Nord, au urcat cu 2,4%, la 4.068 yeni, pe fondul deprecierii monedei japoneze faţă de dolar.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 0,7%, la 18.665,11 puncte, Hang Seng al pieţei din Hong Kong - cu 0,9%, la 23.896,98, Kospi al celei din Seul - cu 0,4%, la 1.984,77.

Stiri
x