CALENDAR FISCAL

JOI 2 MAI
Depunerea Cererii de restituire a accizelor în baza prevederilor art.395 din Codul fiscal - Anexa nr.27 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

Depunerea Declarației ... [continuare]
STIRI

Titlu Legislaţia pentru adoptarea unui copil, simplificată
Data 09-04-2015 11:55
Sursa jurnalul.ro
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie a finalizat propunerile de modificare a legii, astfel încât procedurile să fie mai simple, şi pentru adopţiile internaţionale şi pentru cele naţionale. În momentul de faţă, înainte de aplicarea acestor modificări, durata medie a unui proces de adopţie este de un an şi 52 de zile. Potrivit datelor Direcţiilor de Asistenţă Socială, în acest moment sunt 3.439 de copii care pot fi adoptaţi în ţară şi 621 în străinătate. Anul trecut au fost finalizate procedurile de înfiere pentru 834 de copii.

Principalele modificări:
- Reducerea de la 1 an la 6 luni a perioadei în care trebuie căutate rude ale unui copil care vor să se ocupe de creteşrea sa;
- Prelungirea valabilităţii atestatului de adopţie, necesar viitorilor părinţi, de la 1 la 2 ani;
- Eliminarea perioadei de pregătire pentru cei care vor un atestat nou;
- Eliminarea termenului de 2 ani stabilit pentru valabilitatea statutului de copil adoptabil. Copilul va păstra acest statut până la încuviințarea adopției sau până la împlinirea vârstei de 14 ani, când îşi va exprima opinia cu privire la această posibilitate;
- Introducerea unui concediu de până la 3 luni pentru familia adoptatoare
- În cazul adopţiilor internaţionale, termenul la care un copil e declarat adoptabil în străinătate se scurtează de la 2 la 1 an

Profilul familiei adoptatoare

- Vârsta cuprinsă între 30-45 de ani
- Educaţie: 40% au studii universitare, 37% studii liceale, 10% studii gimnaziale, 3% studii primare
- Cele mai multe dintre familiile incluse în eşantion locuiesc în mediul urban (70%) şi au un loc de muncă stabil.
- Structura familiei: cupluri căsătorite (88%) şi doar 11% sunt singuri (celibatari 4%, divorţaţi 4% sau văduvi 3%) în timp ce 1% au declarant că sunt în uniune consensuală.
-Majoritatea familiilor nu au copii biologici (81%) şi au ales să adopte un singur copil (87%), maximum doi copii (13%).
- Motivaţii pentru adopţie: infertilitatea cuplului (58%) şi dorinţa de a ajuta un copil (22%).

Conform datelor, la 31.12.2014 în Registrul Naţional pentru Adopţii erau înregistrate 1.714 familii/persoane atestate pentru adopţia naţională, din care 519 (30%) au început procedura de adopţie.

Din cele 1195 familii adoptatoare care nu au început procedura adopţiei, 36% ar dorii să adopte copii clinic sănătoşi cu vârsta cuprinsă între 0-2 ani şi 88% ar dori să adopte copii clinic sănătoşi cu vârsta cuprinsă între 3-6 ani.

Stiri
x