CALENDAR FISCAL

JOI 2 MAI
Depunerea Cererii de restituire a accizelor în baza prevederilor art.395 din Codul fiscal - Anexa nr.27 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

Depunerea Declarației ... [continuare]
STIRI

Titlu Comisia aproba noi programe de promovare a produselor agricole
Data 24-04-2015 14:47
Sursa www.gazetadeagricultura.info
Comisia Europeana a aprobat 41 de noi programe de promovare a produselor agricole in UE si pe pietele tarilor terte, in valoare de 130 de milioane EUR pentru o perioada de trei ani, din care jumatate (65 de milioane EUR) provin de la bugetul UE. Aceasta suma include fonduri UE suplimentare de 30 de milioane EUR, puse la dispozitie ca urmare a embargoului impus de Rusia, anul trecut in august, asupra importurilor de produse alimentare din UE.

Referindu-se la aceste noi programe, comisarul pentru agricultura si dezvoltare rurala, Phil Hogan, a declarat: „Promovarea produselor agroalimentare ale UE pe pietele mondiale reprezinta o reactie puternica si proactiva la embargoul impus de Rusia. Datorita cresterii finantarii destinate masurilor de promovare se vor putea obtine in continuare rezultate pozitive in ceea ce priveste cresterea exporturilor de produse agroalimentare de inalta calitate din UE pe piata mondiala.”

Programele selectionate, provenind din 18 state membre diferite, acopera o gama variata de categorii de produse, cum sunt fructele si legumele proaspete, produsele lactate, produsele de calitate (cu DOP, IGP si STG), produsele ecologice, uleiul de masline, carnea, precum si combinatii de diferite categorii de produse. Dintre aceste programe, 17 vizeaza piata interna a UE si 24 tarile terte, ceea ce reprezinta o evolutie semnificativa fata de seria precedenta de programe, care vizau piata interna in proportie de aproape doua treimi. Aceasta evolutie se datoreaza cel mai probabil fondurilor suplimentare in valoare de 30 de milioane EUR anuntate de Comisia Europeana anul trecut, ca urmare a embargoului impus de Rusia asupra importurilor anumitor produse agricole din UE, pentru a sprijini cautarea de piete alternative. In pofida restrictiilor impuse unilateral de Federatia Rusa, valoarea totala a exporturilor de produse agroalimentare din UE catre tarile terte a crescut cu 2 % in perioada august-decembrie 2014, comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent.

Tarile si regiunile terte vizate sunt: Orientul Mijlociu, America de Nord, Asia de Sud-Est, China, Japonia, Coreea de Sud, Africa, Rusia, Belarus, Kazahstan, Australia si Norvegia. In plus, cinci dintre programele retinute sunt asa-zise programe multinationale, care includ campanii de promovare comune propuse de organizatii din state membre diferite.

Lista completa a programelor si a bugetelor adoptate este disponibila in anexa (a se vedea LINKUL).

Context
Masurile finantate pot consta in campanii de relatii cu publicul, de promovare sau de publicitate, care evidentiaza indeosebi avantajele produselor din UE, in special in ceea ce priveste calitatea, siguranta si igiena produselor alimentare, proprietatile nutritive, etichetarea, bunastarea animalelor sau metodele de productie ecologice. Aceste masuri pot include, de asemenea, participarea la evenimente si targuri, campanii de informare cu privire la sistemele de calitate din UE (DOP, IGP si STG), la agricultura ecologica si la sistemul UE al vinurilor de calitate. UE finanteaza pana la 50 % din costul acestor masuri (pana la 60 % in anumite cazuri), restul costurilor fiind suportate de organizatiile profesionale/interprofesionale care au propus programele si, in unele cazuri, de asemenea, de catre statele membre in cauza.

Noua serie de programe este prima dintre cele doua prevazute pentru 2015, acestea fiind ultimele programe elaborate in temeiul actualului Regulament 3/2008. Incepand de la 1 decembrie 2015, vor intra in vigoare noile norme convenite in cadrul reformei de anul trecut a politicii de promovare a UE. Pe langa o majorare progresiva a contributiei de la bugetul UE pana la 200 de milioane EUR pe an, noul regulament (1144/14) va modifica normele privind cofinantarea (absenta cofinantarii la nivel national si cresterea ratei finantarii UE, care va fi si mai mare in cazul„programelor multinationale”) si va introduce proceduri mai simple (un proces de aprobare unic, o gama mai larga de beneficiari si de produse eligibile, un program de lucru anual si cereri de propuneri).

Stiri
x