CALENDAR FISCAL
STIRI

Titlu Dubla taxare: Acord între Bulgaria şi România
Data 24-04-2015 14:54
Sursa www.evz.ro
Guvernul de la Sofia a aprobat miercuri un proiect de acord între Bulgaria şi România.

Acesta vizează evitarea dublei taxări şi prevenirea evaziunii fiscale în ceea ce priveşte impozitul pe venit, informează serviciul de presă al executivului, citat joi de agenţia bulgară Focus şi preluat de Agerpres.

Acordul existent între România şi Bulgaria a fost semnat în 1994 în condiţiile unor relaţii economice radical diferite între cele două ţări şi fără ca la acel moment să existe reglementările necesare privind taxarea în legislaţia bulgară.

Proiectul de acord aprobat miercuri prevede un sistem de distribuire a taxelor între cele două ţări, care va contribui la dezvoltarea armonioasă a cooperării bilaterale economice şi în domeniul investiţiilor, precizează sursa citată.

De asemenea, acordul va crea oportunităţi reale pentru companiile rezidente într-una dintre cele două ţări să dezvolte afaceri şi în statul vecin.

Stiri
x