CALENDAR FISCAL

SAMBATA 10 DECEMBRIE
Depunerea Declaraţiei pe propria răspundere pentru îndeplinirea condiţiei prevăzute la art.160 alin.(2) lit.e) pct.2 din Codul fiscal Formular 089

Depunerea Declaraţiei de menţiuni privind anularea înreg ... [continuare]
STIRI

Titlu Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal și modificarea unor acte normative
Data 05-12-2014 15:51
Sursa www.mfinante.ro
Ministerul Finanțelor Publice a postat pe site, la Transparență decizională, proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal și modificarea unor acte normative.

Astfel, potrivit proiectului de act normativ, începând cu 1 ianuarie 2015 nivelul accizelor va fi exprimat în lei pe unitatea de măsură utilizând nivelul în lei practicat în anul 2014. Începând cu anul 2016, nivelul astfel obținut se actualizează anual cu creşterea preţurilor de consum, din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică până la data de 15 octombrie.

Pentru prevenirea fluctuației veniturilor din accize la bugetul de stat în funcție de variațiile de curs valutar lei/euro stabilite de Banca Central Europeană la data de 1 octombrie a fiecărui an (funcție de care se stabilește nivelul în lei a accizelor pentru anul următor), precum și pentru păstrarea valorii reale a acestor venituri și a predictibilității atât pentru bugetul de stat cât și pentru mediul de afaceri, nivelul accizelor va fi stabilit în lei.

De asemenea, proiectul de act normativ va proroga cu un an, respectiv până la 31 decembrie 2015, termenul până la care va fi aplicată legislația aflată acum în vigoare pentru taxarea resurselor de petrol și gaze. Astfel, termenul prevăzut la art.7 din Ordonanța Guvernului nr.7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare, termenul prevăzut la art.6 din Ordonanţa Guvernului nr.6/2013 privind instituirea unor măsuri speciale pentru impozitarea exploatării resurselor naturale, altele decât gazele naturale, aprobată prin Legea nr.261/2013, precum și termenul prevăzut la art.6 din Ordonanța Guvernului nr.5/2013 privind stabilirea unor măsuri speciale de impozitare a activităţilor cu caracter de monopol natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural, se prorogă până la data de 31 decembrie 2015, inclusiv.

Proiectul de act normativ include și un set de reglementări privind combaterea evaziunii fiscale. Astfel, toate persoanele impozabile cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA de către organele fiscale şi care solicită reînregistrarea în scopuri de TVA, vor fi supuse verificării criteriilor de înregistrare care sunt stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice. În prezent, numai contribuabilii nou înființați și cei care se înregistrează prin opțiune ca plătitori de TVA, ulterior înregistrării fiscale, sunt supuși verificării criteriilor de înregistrare care sunt stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice.

Totodată, se impune crearea unui mecanism de evaluare periodică a unor categorii de persoane impozabile deja înregistrate în scopuri de TVA care pot prezenta risc crescut:

în cazul persoanelor impozabile care sunt înregistrate în scopuri de TVA prin depășire de plafon;
de fiecare dată când persoana impozabilă are înscris în registrul comerţului menţiuni privind modificarea sediului social;
de fiecare dată când persoana impozabilă are înscris în registrul comerţului menţiuni privind schimbarea asociaţilor şi/sau administratorilor.
Aceste măsuri sunt menite să elimine avantajul concurenţial neloial al unui agent economic care se sustrage de la achitarea TVA, comparativ cu un contribuabil onest, și, totodată, să conducă la îmbunătățirea colectării TVA.

Măsurile sunt promovate în condițiile în care experienţa instituţională a arătat că aportul TVA la buget a fost puternic afectat de fenomene de evaziune fiscală, caracterizate prin implicarea unui număr semnificativ de persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA, în lanţuri tranzacţionale organizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

De asemenea, prin proiectul postat astăzi pe site-ul MFP vor fi introduse în legislația națională prevederi din normele comunitare, în cazul aplicării regimului special pentru serviciile electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune, prestate către persoane neimpozabile începând cu data de 1 ianuarie 2015. În cazul în care România este statul membru de înregistrare, din sumele transferate fiecărui stat membru UE va putea reține la bugetul de stat un procent din sumele transferate fiecărui stat membru de consum.

Proiectul de act normativ menține prevederile în vigoare cu privire la taxarea inversă pentru comercianții de energie electrică, însă introduce prevederi cu privire la declarațiile pe propria răspundere pe care trebuie să le depună această categorie de comercianți.

Prin proiectul de OUG vor fi corelate reglementări din Codul fiscal cu cele cuprinse în actele normative de modificare și completare a Legii contabilității referitoare la obligațiile privind organizarea și conducerea evidenței contabile de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi în scopul realizării de venituri.

Proiectul de act normativ va fi supus consultării publice, iar ulterior va fi transmis spre analiză și adoptare Guvernului.

Stiri
x O luna gratuita de evidenta contabila pentru societatile nou infiintate. Click pentru oferta de Tarife contabilitate
x