CALENDAR FISCAL

JOI 2 MAI
Depunerea Cererii de restituire a accizelor în baza prevederilor art.395 din Codul fiscal - Anexa nr.27 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

Depunerea Declarației ... [continuare]
STIRI

Titlu A fost promulgată legea prin care la loteria bonurilor fiscale se pot acorda maximum 100 de premii
Data 24-06-2015 13:11
Sursa www.evz.ro
Președintele Klaus Iohannis a promulgat marți legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, care prevede că se pot acorda maximum 100 de premii.

Potrivit actului normativ, la extragerea bonurilor fiscale se va acorda un număr de maximum 100 de premii. Unitatea teritorială a administrației fiscale unde a fost depus în original bonul fiscal câștigător va elibera titularului bonului o copie pe care este scris că este conform cu originalul și conține un număr unic de înregistrare atribuit automat printr-o aplicație informatică la nivel național.

O listă cu bonurile prin care au fost revendicate premiile se va publica pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice și pe cel al Autorității Naționale de Administrare Fiscală.

Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale prin care s-au revendicat premiile se va constata depășirea numărului maxim de premii care se acordă, se va proceda la extragerea aleatorie a unui număr de 100 de bonuri fiscale câștigătoare.

În situațiile în care ulterior efectuării unei extrageri se constată erori de natură tehnică în desfășurarea acesteia, care nu vizează caracterul său aleator, se va considera că extragerea a fost efectuată corect, iar premiile se vor acorda câștigătorilor în urma extragerii și după desfășurarea procedurilor.

Tot marți, șeful statului a semnat decretele pentru promulgarea legii privind modificarea art. 12 alin. (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 5/2010 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Cetățenie, a Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 9/2015 pentru modificarea și completarea OUG nr. 127/2007 privind Gruparea europeană de cooperare teritorială, a Legii privind standardizarea națională, a Legii viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole și a Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 22/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 122/2006 privind azilul în România.

Stiri
x