CALENDAR FISCAL

SAMBATA 10 DECEMBRIE
Depunerea Declaraţiei pe propria răspundere pentru îndeplinirea condiţiei prevăzute la art.160 alin.(2) lit.e) pct.2 din Codul fiscal Formular 089

Depunerea Declaraţiei de menţiuni privind anularea înreg ... [continuare]
STIRI

Titlu Președinte ANOFM: Peste 325.000 persoane s-au încadrat pe piața muncii, în primele 10 luni din acest an
Data 10-12-2014 10:51
Sursa www.agerpres.ro
Peste 325.000 persoane s-au încadrat pe piața muncii din România în primele 10 luni din acest an, iar alte 33.500 persoane au fost cuprinse în programe de formare profesională organizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), potrivit președintelui ANOFM, Cristiana Barbu.

"Și în acest an, ANOFM, prin intermediul agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă, a venit în întâmpinarea solicitărilor de forță de muncă, primite din partea angajatorilor, prin organizarea de burse ale locurilor de muncă pentru meserii în diferite ramuri de activitate și pentru grupuri vulnerabile pe piața muncii. Totodată, în primele zece luni ale acestui an, s-au încadrat pe piața muncii peste 325.000 persoane, urmare a aplicării cu profesionalism a măsurilor active de ocupare a forței de muncă de către specialiștii din cadrul SPO (n.r. Serviciu Public de Ocupare). De asemenea, am continuat să acordăm o atenție deosebită ocupării categoriilor cu dificultăți de integrare pe piața muncii. Pentru multe din persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă perspectivele ocupării acestora sunt, de cele mai multe ori, condiționate de accesul lor la formare și reconversie profesională. Astfel, în acest an, au fost cuprinse în programe de formare profesională, organizate de ANOFM, peste 33.500 persoane", a precizat președintele ANOFM, Cristiana Barbu, într-un mesaj transmis AGERPRES cu ocazia zilei de 10 decembrie, când instituția aniversează 16 ani de la înființare.

Potrivit sursei citate, statutul României de țară membră UE conferă ANOFM deschidere europeană, concomitent cu alinierea la standardele în domeniu. Instituția a a deținut, anul acesta, președinția Centrului Serviciilor Publice de Ocupare din Țările din Sud-Estul Europei (CSPOTSEE), ocazie cu care România a găzduit două acțiuni importante ale acestui organism regional de cooperare. În cadrul acestora s-au dezbătut teme de actualitate și interes major: Managementul SPO prin utilizarea indicatorilor de performanță, și Sisteme utilizate de SPO pentru analiza pieței muncii — evaluarea impactului măsurilor active și altor acțiuni pe piața muncii.

"O atenție deosebită acordăm îndeplinirii obiectivelor majore stabilite prin Strategia Europa 2020, respectiv: creșterea ocupării forței de muncă (prin diminuarea șomajului, în special a șomajului de lungă durată, a șomajului în rândul tinerilor și al altor categorii de persoane care întâmpină dificultăți de integrare pe piața muncii).
În acest context, contribuim la implementarea proiectului \'Garanția pentru Tineri\', concomitent cu îndeplinirea obiectivelor prevăzute în Strategia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă 2014-2020 (SNOFM) care își propune să atingă ținta de ocupare stabilită de România pentru anul 2020, și anume o rată de ocupare de 70% pentru populația în vârstă de 20-64 de ani", arată președintele ANOFM.

Modernizarea instituției, adaptarea serviciilor oferite beneficiarilor la cerințele concrete ale pieței muncii, precum și facilitatea accesului acestora la informație au continuat și în acest an, prin intermediul proiectelor cu finanțare europeană implementate de către ANOFM și structurile sale teritoriale.

ANOFM funcționează sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și are rolul de a pune în aplicare politicile și strategiile guvernamentale privind ocuparea forței de muncă. ANOFM este Serviciu Public de Ocupare (SPO), instituție comună tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.

Instituția funcționează cu AMOFM București și alte 41 de agenții județene, respectiv 70 de agenții locale, 159 puncte de lucru și 8 centre regionale de formare profesională a adulților.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă aniversează la 10 decembrie 16 ani de la prima ședință a Consiliului de Administrație, moment care a pus bazele acestei instituții orientate către piața muncii.

Stiri
x O luna gratuita de evidenta contabila pentru societatile nou infiintate. Click pentru oferta de Tarife contabilitate
x