CALENDAR FISCAL

MIERCURI 27 MARTIE
Plata taxei anuale aferente autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, pentru trimestrul următor

Plata taxelor aferente licențelor de organizare a jocurilor de noroc, precum și taxele anuale aferente a ... [continuare]
STIRI

Titlu Rata anuală a inflaţiei a coborât la -1,7%, după ce în iulie preţurile s-au redus cu încă 0,2%
Data 11-08-2015 12:42
Sursa www.mediafax.ro
Preţurile de consum s-au redus în iulie cu 0,2% faţă de iunie, iar rata anuală a inflaţiei a coborât la -1,7%, de la -1,6% în iunie, preţurile alimentelor reducându-se cu 7% comparativ cu iulie anul trecut, însă la produsele nealimentare şi servicii s-au înregistrat creşteri de 1,3%, respectiv 2,2%.

Măsurată prin Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC), inflaţia anuală s-a plasat la -1,4%.

"În iulie 2015, ponderea mărfurilor şi serviciilor care au înregistrat o scădere a preţurilor, comparativ cu luna iulie 2014, este de 40%, cele care au avut creşteri cuprinse în intervalul 0-2,5% deţin o pondere de 34,5%. Mărfurile şi serviciile ale căror preţuri au crescut cu mai mult de 2,5% deţin o pondere de 25,5%", se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Creşterea medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2014 - iulie 2015) faţă de precedentele 12 luni, calculată pe baza IPC, este de 0,5%, iar pe baza IAPC creşterea a fost de 0,7%.

Preţurile la alimente au scăzut în iulie cu 1,2% faţă de iunie, în timp ce la produsele nealimentare preţurile au fost mai mari cu 0,5%, iar la servicii cu 0,1%.

Cel mai mult s-au ieftinit legumele şi conservele de legume, cu 10,3%, urmate de cartofi (-8%), fructe proaspete (-3,9%) şi fructe şi conserve din fructe (-1%).

Pe de altă parte, citricele şi alte fructe meridionale s-au scumpit cu 2,6%, ouăle cu 1,3%, iar margarina, fasolea boabe şi alte leguminoase cu 0,3%.

Din categoria produselor nealimentare, cele mai mari reduceri de preţuri au fost consemnate la medicamente, cu 3,5%, şi la articole medicale, cu 3,4%. Gazele, în schimb, s-au scumpit cu 11,2%. Alte scumpiri s-au mai înregistrat la săpunul de rufe (0,2%) şi energie electrică (0,1%).

Comparativ cu decembrie, alimentele s-au ieftinit în iulie cu 7%, pe când produsele nealimentare s-au scumpit cu 2,1%, iar serviciile cu 1,3%.

În iunie, preţurile de consum au scăzut cu aproape 3% faţă de mai, pe fondul reducerii TVA la alimente şi băuturi la 9% de la 1 iunie, iar rata anuală a inflaţiei a ajuns în teritoriu negativ, la -1,6%, pentru prima dată în ultimii 25 de ani, influenţată de ieftinirea alimentelor cu 6,4%.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat marţea trecută că economia nu riscă să intre în deflaţie, având în vedere că inflaţia se va situa în teritoriu negativ în viitoarele trei trimestre, întrucât consumul creşte cu 6% şi poate ajunge la 10% până la finele anului, existând chiar presiuni inflaţioniste după creşterea salariilor.

"Răspunsul este nu şi am două argumente. Grosul acestei dezinflaţii, într-adevăr de tip «şoc», cred că este foarte importantă, vine nu atât din eventuala reducerea TVA de la 24% la 19% - noi am luat-o în considerare, nu este într-adevăr certă, din timp ce procesul legislativ nu s-a terminat, dar nu putem să n-o luăm în considerare în scenariul nostru, - dar grosul dezinflaţiei vine tot de la TVA redus la alimente, pentru că ponderea alimentelor în indicele preţurilor de consum din România este foarte mare. Deci nu este neapărat o noutate, am spus doar că s-a accentuat", a afirmat Isărescu la briefingul după şedinţa CA pe probleme de politică monetară, fiind întrebat dacă există pericolul intrării într-o perioadă de deflaţie.

El a arătat că dezinflaţia s-a mai accentuat pentru că BNR a calculat un indicator de transmisie a reducerii TVA la alimente de 60% în scăderea preţurilor, însă în realitate a fost mult mai mare.

Totodată, şeful BNR a atras atenţia că, dacă alimentele s-au ieftinit ca urmare a reducerii TVA la 9%, se observă presiuni inflaţioniste din partea produselor nealimentare şi a serviciilor, unde preţurile au crescut.

Banca centrală a revizuit în jos prognoza pentru rata anuală a inflaţiei, la -0,3% pentru finele acestui an şi la 0,7% până la sfârşitul anului viitor, cu 0,5 puncte procentuale, respectiv 1,2 puncte în scădere faţă de proiecţia anterioară, urmând să intre în interiorul intervalului din jurul ţintei în T1 2017.

Scenariul de bază realizat de BNR a luat în calcul informaţiile disponibile la 15 iulie, înainte de retrimiterea Coldului Fiscal în Parlament de către preşedintele Klaus Iohannis, la 17 iulie.

"Rata anuală a inflaţiei IPC este anticipată la valori negative până în mai 2016, va reveni la valori pozitive, dar inferioare, până la sfârşitul anului 2016, intervalului ţintei şi a reintra în interiorul acestuia (2,5% plus/minus 1 punct procentual - n.r.) începând cu trimestrul I din 2017. În cea mai mare parte a intervalului de prognoză, rata anuală a inflaţiei va fi marcată de reducerile succesive ale cotei TVA", a punctat joi Isărescu în conferinţa de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflaţiei.

Stiri
x 2 luni gratuite de evidenta contabila pentru societatile nou infiintate. Click pentru oferta de Tarife contabilitate
x