CALENDAR FISCAL

JOI 2 MAI
Depunerea Cererii de restituire a accizelor în baza prevederilor art.395 din Codul fiscal - Anexa nr.27 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

Depunerea Declarației ... [continuare]
LEGISLATIE

LEGE
privind transportul rutier de produse agricole vegetale pe
drumurile publice


Publicat in Monitorul Oficial nr. 523 din 14 iulie 2014, Partea I

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. – În scopul desfăşurării în bune condiţii a activităţilor de recoltare a produselor agricole vegetale şi transportul acestora din câmp în spaţii destinate depozitării şi/sau procesării, pentru asigurarea securităţii alimentare naţionale, se instituie măsuri specifice de reglementare a transportului rutier al produselor agricole vegetale pe drumurile publice.
Art. 2. – În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) tichet de cântar – document eliberat, în urma cântăririi, de instalaţiile de cântărire a produselor agricole vegetale obţinute după recoltare, provenite din exploataţiile agricole şi/sau ale vehiculelor;
b) aviz de însoţire a mărfii – document care însoţeşte produse agricole vegetale în timpul transportului şi conţine informaţii privind locul de încărcare şi locul de descărcare a mărfii.
Art. 3. – (1) Produsele agricole vegetale obţinute după recoltare, provenite din exploataţiile agricole, se transportă de la punctele de recoltare la spaţiile de depozitare proprii ale exploataţiilor agricole în cauză cu avizul de însoţire a mărfii, fără ca vehiculele folosite în acest scop să deţină tichet de cântar.
(2) Produsele agricole vegetale obţinute după recoltare de pe teritoriul exploataţiilor agricole se transportă direct de la punctele de recoltare la bazele de recepţie/depozitare ale unităţilor de procesare, fără tichetul de cântar, cu condiţia însoţirii vehiculului cu o copie a contractului încheiat între producătorul agricol şi procesatorul în cauză şi cu avizul de însoţire a mărfii.
(3) Produsele agricole vegetale obţinute după recoltare pe teritoriul exploataţiilor agricole se transportă de la punctele de recoltare la alte spaţii de depozitare decât cele proprii exploataţiei agricole sau la alte puncte de descărcare autorizate în vederea depozitării sau comercializării, în limita unei distanţe de maximum 70 km de la locul de încărcare, cu avizul de însoţire a mărfii, fără ca vehiculele să deţină tichetul de cântar.
Art. 4. – Transportul produselor agricole vegetale obţinute după recoltare pe teritoriul exploataţiilor agricole, de la punctele de recoltare la alte spaţii de depozitare decât cele proprii exploataţiei agricole sau la alte puncte de descărcare autorizate în vederea depozitării sau comercializării, pe distanţe mai mari de 70 km de la locul de încărcare, va fi însoţit de documentele legale specifice transportului, de avizul de însoţire a mărfii şi de tichetul de cântar.
Art. 5. – Constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează:
a) nerespectarea prevederilor art. 3 şi 4, cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei, aplicată persoanelor fizice sau persoanelor juridice care deţin marfa în cauză pe parcursul transportului, precum şi suspendarea activităţii, pe o perioadă de o lună la 6 luni, în cazul persoanelor juridice, şi confiscarea produselor agricole vegetale supuse contravenţiei;
b) nerespectarea obligaţiei conducătorilor auto de a deţine, la bordul vehiculelor, pe perioada transportului, documentele legale specifice transportului, avizul de însoţire a mărfii, precum şi tichetul de cântar, după caz, cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei, aplicată conducătorului auto.
Art. 6. – Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 5 se fac de către persoanele împuternicite din cadrul instituţiilor cu atribuţii privind regimul transporturilor rutiere pe drumurile publice din România.
Art. 7. – Contravenţiilor prevăzute la art. 5 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 8. – La data intrării în vigoare a prezentei legi, la litera d) a articolului 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008 privind reglementarea furnizării şi transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 6 noiembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, liniuţa a 5-a se abrogă.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

Bucuresti, 10 iulie 2014.
Nr. 108.

x