CALENDAR FISCAL

JOI 2 MAI
Depunerea Cererii de restituire a accizelor în baza prevederilor art.395 din Codul fiscal - Anexa nr.27 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

Depunerea Declarației ... [continuare]
STIRI

Titlu Producătorii cer includerea cartofului pe lista alimentelor cu TVA redus la 9%
Data 04-03-2015 11:47
Sursa www.agerpres.ro
Fermierii mari și mici din România cultivatori de cartofi doresc ca acest produs să fie inclus pe lista alimentelor la care TVA să fie redus cu 9%, cartoful fiind considerat a doua pâine a țării și un aliment care va intra în sistemul de asigurare a siguranței alimentare în România.

"Cea mai mare problemă a fermierilor care produc cartofi este cea economică. Prețul cartofului este sub cel de producție, fermierul fiind obligat să vândă cu 0,35-0,40 de bani un kg, iar prețul de producție este de 0,55 de bani. Trebuie un sprijin substanțial, și când spun sprijin substanțial mă refer la decizia care este acum în discuție publică pentru noul Cod Fiscal privind reducerea cu 9% a TVA la o serie de alimente, iar noi dorim ca și cartoful să fie inclus pe această listă. Am făcut demersuri la Ministerul de Finanțe și la Ministerul Agriculturii și sperăm ca din anul 2016 acest lucru să se întâmple. Dorim imperios acest lucru și în felul acesta evaziunea fiscală care se întâmplă și este vizibilă va fi descurajată. TVA de 24% ca în prezent este copleșitor și imposibil de suportat. Sunt fermieri care vor să renunțe la această cultură sau să-și reducă substanțial suprafețele și ar fi păcat să se întâmple acest lucru având în vedere că a doua pâine a țării este cartoful și până la urmă este o problemă socială", a declarat marți, pentru AGERPRES, dr. Gheorghe Boțoman, președintele Federației Naționale a Cartofului din România (FNCR), prezent la Convenția Națională a Cartofului care se desfășoară la Poiana Brașov, în perioada 3-4 martie.

Printre alte probleme cu care se confruntă cultivatorii din România se numără și cele legate de bolile și dăunătorii acestei plante care, odată cu schimbările climatice, s-au înmulțit, iar tratamentele sunt foarte costisitoare. Pe lângă specialiști din România, la întâlnirea de la Poiana Brașov participă și invitați din Olanda și Germania, tocmai pentru a prezenta soluții noi în legătură cu tratarea bolilor și a dăunătorilor la cartofi.

Importurile foarte mari de cartofi care intră în România "pe căi mai puțin legale", dar și embargoul impus Rusiei, fac ca o mare parte din producția de cartofi de anul trecut din țara noastră, de 3,5 milioane de tone, să nu poată fi absorbită de piața internă, iar activitățile de procesare ale cartofului nu sunt semnificative, susține președintele Federației Naționale a Cartofului din România.

Oficial, în România se cultivă o suprafață de 208.000 de ha cu cartofi, față de 300.000 în anul 1990.

"În realitate, Federația Națională a Cartofului crede că suprafața cultivată cu cartofi este mult mai mică, pentru că la APIA sunt înregistrate în jur de 50.000 de ha. Diferența este totuși cam mare pentru că unii fermieri nu declară la APIA toate suprafețele. Este decizia lor. România este printre primele trei țări din Europa unde se consumă cartofi în cantități rezonabile, media pe cap de locuitor fiind de 95 de kg pe an, scoțienii și britanicii fiind înaintea noastră", a afirmat dr. Gheorghe Boțoman.

200 de fermieri mari și mici, cultivatori de cartofi din toată țara, sunt prezenți la întâlnirea de la Poiana Brașov. Alte subiecte abordate se referă la soluții inovative de fertilizare a culturii cartofului, noi tehnologii pentru fertilizarea foliară, soluții integrate pentru desfacerea producției autohtone de cartof, oportunități de finanțare a sectorului cartofului în cadrul PNDR 2014-2020 și altele. În sala în care are loc întâlnirea a fost organizată o expoziție care cuprinde peste 20 de soiuri de cartof printre care și cartoful de culoare mov, foarte bogat în antioxidanți, un soi recent creat la Institutul de Cercetare a Cartofului și Sfeclei de Zahăr de la Brașov, care se găsește deja pe piață.

AGERPRES / (A — autor: Jana Pintili, editor: Marius Frățilă)

Stiri
x