CALENDAR FISCAL

JOI 2 MAI
Depunerea Cererii de restituire a accizelor în baza prevederilor art.395 din Codul fiscal - Anexa nr.27 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

Depunerea Declarației ... [continuare]
STIRI

Titlu Inregistrarea in scopuri de TVA poate fi respinsa pe loc de Fisc
Data 24-09-2015 14:40
Sursa www.avocatnet.ro
Firmele care solicita pentru prima data inregistrarea in scopuri de TVA pot fi acum refuzate pe loc de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF). Noile prevederi se aplica de aproape doua luni, dupa ce procedura a fost modificata pentru a doua oara in acest an.

Conditiile pentru inregistrarea in scopuri de TVA a firmelor au fost modificate la finalul lunii iulie, odata cu publicarea in Monitorul Oficial a Ordinului ANAF nr. 1964/2015, care actualizeaza Ordinul ANAF nr. 17/2015, intrat in vigoare cu doar jumatate de an inainte.

Astfel, potrivit actului normativ, care se aplica din 29 iulie, firmele care solicita pentru prima data inregistrarea in scopuri de TVA pot fi respinse de ANAF, fara verificari suplimentare.

Concret, reglementarile stabilesc ca, in cazul in care reprezentantul legal al firmei care solicita inregistrarea ca platitor de TVA nu furnizeaza corect si complet datele solicitate in cadrul acestei proceduri si nu clarifica intentia si capacitatea persoanei impozabile de a desfasura activitati economice care implica operatiuni din sfera TVA, inspectorii Fiscului vor putea sa respinga cererea de inregistrare in scopuri de TVA. Ei nu trebuie decat sa intocmeasca un referat care cuprinde propunerea de respingere a inregistrarii in scopuri de TVA.

Aceasta reglementare se aplica in cazul in care contribuabilul se afla la prima cerere de inregistrare in scopuri de TVA sau daca reprezentantul sau fiscal nu a fost/nu este subiect al unui raport juridic fiscal – direct sau prin intermediul societatilor la care detine calitatea de asociat si/sau administrator.

Pana la sfarsitul lunii iulie, cand a fost publicata noua procedura de inregistrare in scopuri de TVA, daca reprezentantul legal al firmei care solicita inregistrarea ca platitor de TVA nu furniza corect si complet datele solicitate in cadrul acestei proceduri si nu clarifica intentia si capacitatea persoanei impozabile de a desfasura activitati economice care implica operatiuni din sfera TVA, inspectorii Fiscului nu puteau respinge pe loc cererea.

Potrivit companiei de contabilitate si audit Contexpert, intr-o astfel de situatie, compartimentul de specialitate care primea cererea trebuia sa o trimita spre analiza, impreuna cu documentatia, Directiei regionale de Antifrauda Fiscala.

Ce mai e nou la procedura de inregistrare in scopuri de TVA?

Procedura de inregistrare in scopuri de TVA presupune, printre altele, completarea formularelor fiscale 098 - Cererea de inregistrare in scopuri de TVA si 088 - Declaratie pe propria raspundere pentru evaluarea intentiei si a capacitatii de a desfasura activitati economice care implica operatiuni din sfera TVA prin care contribuabilii sunt evaluati de catre organele fiscale. Cele doua formulare trebuie depuse in aceeasi zi cu depunerea la oficiul registrului comertului a cererii de inmatriculare in registrul comertului.

O alta modificare ce vizeaza inregistrarea in scopuri de TVA a fost operata pe data de 3 august, atunci cand a fost publicat Ordinul presedintelui ANAF nr. 1.966/2015 pentru aprobarea modelului si continutului formularului (088) "Declaratie pe propria raspundere pentru evaluarea intentiei si a capacitatii de a desfasura activitati economice care implica operatiuni din sfera TVA”.

Astfel, daca in varianta anterioara, contribuabilii erau nevoiti sa completeze in declaratia 088 datelor lor de identificare si sa raspunda la 18 intrebari sub forma de chestionar privind mai multe situatii posibile, acum ei trebuie sa raspunda la 20 de intrebari.

Prima dintre cele doua intrebari adaugate chestionarului se refera la sumele de bani cu care asociatii si administratorii firmei care solicita inregistrarea in scopuri de TVA au creditat alte societati in care au avut calitatea de asociati/administratori.

Cea de-a doua intrebare verifica daca firma in discutie a mai depus alte declaratii 088 pentru evaluarea intentiei si capacitatii de a desfasura activitati economice care implica operatiuni din sfera TVA.

In plus, prin noul model de formular aprobat de Fisc, care a intrat in vigoare pe 3 august, se solicita contribuabililor si documente justificative ale informatiilor inscrise in declaratie.

Spre exemplu, firmele vor depune, alaturi de formular, actele de studii ale administratorilor, documente care sa ateste natura si cuantumul veniturilor brute realizate de administratori sau asociati in ultimul an, copii ale contractelor de munca incheiate de firma (daca acestea exista) si chiar copii dupa extrase de cont sau alte documente bancare sa ateste existenta conturilor bancare deschise de societatea care solicita inregistrarea in scopuri de TVA.

Ce informatii trebuie sa ofere contribuabilii prin completarea formularului 088?

Prin completarea declaratiei 088, contribuabilii trebuie sa raspunda la 20 intrebari sub forma de chestionar privind mai multe situatii posibile, pe baza carora va putea fi evaluata intentia si capacitatea lor de a desfasura activitati economice. Printre aceste intrebari se numara:

Spatiul cu destinatie de sediu social este in proprietate sau inchiriat?
Domiciliul fiscal declarat este diferit de sediul social?
Detineti spatii cu destinatia de sedii secundare declarate?
Exista asociati/administratori care au detinut/detin calitatea de asociat si/sau administrator la alte societati lichidate, insolvente, in inactivitate temporara?
Exista asociati si/sau administratori care au inscrise in cazierul fiscal fapte de natura contraventiilor ori exista societati, la care acestia detin calitatea de asociati/administratori, care au inscrise in cazierul fiscal fapte de natura contraventiilor?
Exista deschis/deschise in tara/strainatate cont/conturi bancare in numele persoanei impozabile?
Numarul contracte individuale de munca incheiate pentru realizarea obiectului de activitate;
Ce studii/profesii au administratorii persoane fizice si ce ocupatii au avut in ultimele 12 luni anterioare celei in care se depune declaratia?
La cate societati detin sau au detinut calitatea de asociat, in ultimii 3 ani anterior depunerii acestei declaratii, administratorii si asociatii persoanei impozabile?
Cine trebuie sa depuna declaratia de inregistrare in scopuri de TVA?

Conform dispozitiilor in vigoare, formularul 088 trebuie depus la organele fiscale competente, impreuna cu formularul 098, de catre firmele care sunt supuse inmatricularii la registrul comertului si care solicita inregistrarea in scopuri de TVA, conform art. 153 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, adica cele care:

declara ca urmeaza sa realizeze o cifra de afaceri care atinge sau depaseste plafonul de scutire, cu privire la regimul special de scutire pentru intreprinderile mici;
declara ca urmeaza sa realizeze o cifra de afaceri inferioara plafonului de scutire, dar opteaza pentru aplicarea regimului normal de taxa.
In plus, formularul 088 se completeaza si se depune, odata cu formularul 010 - Declaratie de mentiuni sau cu formularul 099 – Cerere de inregistrare in scopuri de TVA potrivit art. 153 alin. (9^1) din Codul fiscal, de catre firmele care sunt supuse inmatricularii la registrul comertului si care solicita inregistrarea in scopuri de TVA potrivit dispozitiilor art. 153 alin. (1) lit. b) si c) sau alin. (9^1) din Codul fiscal, adica cele:

care in cursul unui an calendaristic ating sau depasesc plafonul de scutire, trebuie sa solicite inregistrarea in termen de zece zile de la sfarsitul lunii in care au atins sau au depasit acest plafon;
a caror cifra de afaceri realizata in cursul unui an calendaristic este inferioara plafonului de scutire, dar opteaza pentru aplicarea regimului normal de taxa;
carora le-a fost anulata inregistrarea in scopuri de TVA.
Important! Declaratia 088 trebuie completata si depusa de catre firmele care sunt inregistrate in scopuri de TVA, la solicitarea organelor fiscale competente, si in situatii precum:
schimbarea sediului social;
schimbarea administratorilor si/sau a asociatilor.

Contexpert recomanda tuturor contribuabilor ca solicitarea inregistrarii in scopuri de TVA sa fie atent si temeinic pregatita, pentru a fi evitata o supriza neplacuta de la Fisc, care ar putea obstructiona, cel putin temporar, activitatea societatii.

Stiri
x